Tutte le notizie dall’Italia e dal mondo in un click. Sfoglia le ultime news e crea la tua rassegna stampa personale

Italia Life 24

Tutte le notizie dall’Italia e dal mondo in un click. Sfoglia le ultime news e crea la tua rassegna stampa personale

Trump anunţă că Venezuela va ceda Statelor Unite între 30 şi 50 de milioane de barili de petrol

7/01/2026 | Bursa

Preşedintele Donald Trump a declarat, marţi seară, că Venezuela va ceda Statelor Unite între 30 şi 50 de milioane de barili de petrol, care vor fi vânduţi la valoarea de piaţă, iar veniturile vor fi controlate de SUA, transmite CNN.

Autorităţile interimare din Venezuela vor ceda „petrolul sancţionat”, a afirmat Trump pe Truth Social, conform relatării CNN.

SUA vor folosi veniturile „în beneficiul poporului din Venezuela şi al Statelor Unite!”, a scris liderul de la Casa Albă, după cum transmite CNN.

Secretarul pentru energie, Chris Wright, a primit instrucţiuni să „pună în aplicare acest plan imediat”, iar barilii „vor fi preluaţi de nave de depozitare şi transportaţi direct la docurile de descărcare din Statele Unite”, a relatat CNN, citând declaraţiile lui Trump.

CNN mai notează că a contactat Casa Albă pentru informaţii suplimentare privind implementarea planului.

Un înalt oficial al administraţiei a declarat pentru CNN, sub condiţia anonimatului, că petrolul a fost deja produs, majoritatea acestuia aflându-se în prezent pe nave şi urmând să fie transportat la instalaţiile americane din Golf pentru rafinare.

Deşi 30-50 de milioane de barili de petrol par a fi o cantitate mare, Statele Unite au consumat puţin peste 20 de milioane de barili de petrol pe zi în ultima lună, potrivit datelor citate de CNN.

Această cantitate ar putea reduce uşor preţul petrolului, însă probabil nu va avea un impact major asupra preţului benzinei pentru americani, în condiţiile în care fostul preşedinte Joe Biden a eliberat în 2022 aproximativ 180 de milioane de barili din Rezerva Strategică de Petrol, arată o analiză a Departamentului Trezoreriei citată de CNN.

Petrolul american a scăzut cu aproximativ 1 dolar pe baril, sau puţin sub 2%, la 56 de dolari, imediat după anunţul lui Trump pe Truth Social, relatează Reuters.

Vânzarea a până la 50 de milioane de barili ar putea genera venituri semnificative, întrucât petrolul venezuelean se tranzacţionează în prezent la aproximativ 55 de dolari pe baril, ceea ce ar putea aduce între 1,65 şi 2,75 miliarde de dolari, conform calculelor CNN.

Venezuela a acumulat stocuri importante de ţiţei de la introducerea embargoului petrolier american, iar predarea unei cantităţi atât de mari către Statele Unite ar putea epuiza rezervele proprii ale ţării, subliniază CNN.

Petrolul provine atât din depozitele terestre, cât şi din unele tancuri confiscate, iar capacitatea de stocare a Venezuelei este de aproximativ 48 de milioane de barili şi era aproape plină, potrivit analistului Phil Flynn de la Price Futures Group, citat de CNN.

Nu este clar în ce interval de timp Venezuela va livra petrolul către Statele Unite, mai notează CNN.

Transferul se va face rapid deoarece ţiţeiul venezuelean este foarte greu şi nu poate fi depozitat pe termen lung, a declarat un oficial al administraţiei, potrivit CNN.

Totuşi, ţiţeiul nu se degradează dacă nu este rafinat într-o anumită perioadă de timp, a explicat Andrew Lipow, preşedintele Lipow Oil Associates, conform CNN.

„A stat sub pământ sute de milioane de ani. De fapt, o mare parte din petrolul din Rezerva Strategică de Petrol există de zeci de ani”, a subliniat acesta, citat de CNN.

Close Popup

Utilizziamo solo i nostri cookie e quelli di terze parti per migliorare la qualità della navigazione, per offrire contenuti personalizzati, per elaborare statistiche, per fornirti pubblicità in linea con le tue preferenze e agevolare la tua esperienza sui social network. Cliccando su accetta, consenti l'utilizzo di questi cookie.

Close Popup
Privacy Settings saved!
Impostazioni

Quando visiti un sito Web, esso può archiviare o recuperare informazioni sul tuo browser, principalmente sotto forma di cookies. Controlla qui i tuoi servizi di cookie personali.


AWSELBCORS
Registra quale server-cluster sta servendo il visitatore. Questo è usato nel contesto del bilanciamento del carico, al fine di ottimizzare l'esperienza dell'utente. Tipo: HTTP Cookie / Scadenza: Sessione
  • www.nativery.com

Rifiuta tutti i Servizi
Accetta tutti i Servizi
Open Privacy settings