
Guvernul italian, producătorul de anvelope Pirelli şi acţionarii săi caută modalităţi de a pune capăt implicării companiei chineze de stat Sinochem în producătorul cu sediul la Milano, pe fondul presiunilor venite din partea SUA, relatează Financial Times.
Sinochem este cel mai mare acţionar al Pirelli, cu un pachet de 37% din acţiuni, iar acest lucru ar putea face ca producătorul italian să piardă accesul pe piaţa americană, care reprezintă o cincime din veniturile sale, potrivit Financial Times.
Participaţia deţinută de Sinochem la Pirelli îngrijorează Washingtonul deoarece grupul italian a dezvoltat tehnologia Cyber Tyres, care permite transferul în timp real al datelor colectate de la anvelope către vehicul, citează Financial Times.
Autorităţile de la Roma analizează o nouă intervenţie, având în vedere că în luna martie 2026 va intra în vigoare interdicţia impusă de Washington privind echipamentele hardware şi software dezvoltate de companii sprijinite de firme chineze care interacţionează cu maşinile americane, relatează sursele Financial Times.
Pe piaţa americană, Pirelli vinde în principal anvelope premium cu cele mai noi tehnologii, iar oficialii SUA au exercitat presiuni asupra autorităţilor italiene pentru a limita influenţa Sinochem asupra Pirelli, conform surselor apropiate dosarului, notează Financial Times.
Deşi Pirelli a oferit Sinochem mai multe opţiuni, inclusiv vânzarea participaţiei, directorii grupului chinez nu au răspuns imediat. Totuşi, Sinochem a numit recent banca franceză BNP Paribas drept consilier pentru a explora opţiunile de vânzare, potrivit Financial Times.
Dacă nu se ajunge la un compromis până la finele acestei luni, “ultima soluţie” ar fi ca guvernul Meloni să suspende drepturile de vot ale Sinochem la Pirelli, în baza legislaţiei speciale care permite impunerea de limite sau veto pentru investiţiile străine în active italiene strategice, relatează Financial Times.
Ministrul italian al Industriei, Adolfo Urso, a declarat pe 30 decembrie că guvernul a făcut eforturi pentru a aduce părţile înapoi la masa negocierilor. “Este un element pozitiv că părţile au reluat dialogul”, a spus el, potrivit Financial Times.
În 2015, ChemChina, susţinută de statul chinez, a cumpărat Pirelli şi a relistat compania la bursa de la Milano în 2017. În 2021, ChemChina a fuzionat cu Sinochem, notează Financial Times.
Tensiunile între Pirelli şi Sinochem au apărut după ce acţionarul chinez a încercat să-şi întărească controlul asupra producătorului italian de anvelope, conform Financial Times.
Fostul director executiv Marco Tronchetti Provera, al cărui holding Camfin este al doilea mare acţionar, a tras un semnal de alarmă privind interferenţa Beijingului în managementul şi guvernanţa Pirelli. Acest lucru a dus la intervenţia Romei în 2023, în baza aşa-numitelor “puteri de aur”, relatează Financial Times.
Aceste puteri permit autorităţilor să protejeze informaţiile strategice şi know-how-ul companiei, să limiteze accesul şi schimbul de informaţii între Pirelli şi Sinochem şi să impună majoritatea de patru cincimi pentru decizii strategice ale consiliului de administraţie, potrivit Financial Times.
În aprilie 2025, consiliul Pirelli a deposedat Sinochem de controlul asupra companiei, creând tensiuni, însă Italia a încercat să nu antagonizeze guvernul chinez şi speră să găsească o soluţie amiabilă, citează Financial Times.
Grupul Pirelli a intrat în România în 2004, când a înfiinţat compania “Pirelli Tyres România”. Fabrica de la Slatina, începută în 2005, a produs primele anvelope în 2006, relatează Financial Times.

